Astăzi, 17.06.2026, în jurul orei 11:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situată în localitatea Mărtinești.
La locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, încadrate cu 16 cadre militare și un ofițer.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul anexei, existând pericol de propagare la proprietățile învecinate. Totodată, în interiorul anexei se afla o butelie de gaz, care a fost extrasă în siguranță de către pompieri.
Incendiul a fost localizat în scurt timp, iar echipajele au acționat pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Suprafața afectată a fost de aproximativ 50 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații deschise. Din fericire nu au existat victime.













