Luni, 29 iunie 2026 se desfășoară proba scrisă la Limba și literatura română E.a).
La nivelul județului Satu Mare sunt înscriși 1754 de elevi (1347 elevi la secțiile cu predare în limba română și limba germană, 407 elevi la secția cu predare în limba maghiară). Dintre aceștia s-au prezentat 1743 de elevi (11 absenți), 99,37% procentul prezenței, după cum urmează:
- 1338 de elevi la secțiile cu predare în limba română și limba germană s-au prezentat la proba scrisă de Limba și literatura română (9 absenți);
- 405 elevi la secțiile cu predare în limba maghiară s-au prezentat la proba scrisă de Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară (2 absenți).
Examenul s-a desfășurat în 7 centre de examen, iar probele au început în jurul orei 9:00, când candidații au primit subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.
Timpul de lucru:
Probele încep la ora 9:00. Pentru redactarea lucrărilor scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, contorizate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de timp suplimentar (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, în concordanță cu Procedura de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video.
Asigurarea condițiilor de examen în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile (caniculă):
Având în vedere atenționările meteorologice emise pentru perioada următoare, care vizează temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, precum și necesitatea asigurării unor condiții corespunzătoare pentru desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2026 și a activității de evaluare a lucrărilor scrise, Ministerul Educației și Cercetării a transmis o adresă tuturor inspectoratelor școlare prin care solicită asigurarea măsurilor necesare pentru protejarea sănătății și siguranței candidaților, a profesorilor evaluatori și a membrilor comisiilor.
În acest sens, vor fi avute în vedere, după caz, o serie de măsuri, între care:
- asigurarea accesului permanent la apă potabilă pentru candidați, profesorii evaluatori și membrii comisiilor;
- organizarea, în măsura posibilităților, a sălilor de examen, a spațiilor destinate evaluării lucrărilor scrise și a celor pentru vizualizarea lucrărilor în încăperi cu expunere redusă la radiația solară directă (orientate către zona umbrită a clădirii), în vederea diminuării disconfortului termic;
- utilizarea cu prioritate a spațiilor dotate cu instalații de climatizare funcționale pentru desfășurarea probelor de examen, a activităților de evaluare și a vizualizării lucrărilor scrise;
- asigurarea funcționării instalațiilor de climatizare existente, iar acolo unde acestea nu sunt disponibile, identificarea unor soluții alternative pentru reducerea disconfortului termic (aparate mobile de aer condiționat, ventilatoare sau alte mijloace tehnice disponibile), cu respectarea condițiilor de desfășurare a examenului.
Subiectele și baremul de corectare vor fi disponibile pe
https://subiecte.edu.ro/2026/bacalaureat/Subiecte_si_bareme/, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.












