marți, iunie 30, 2026
No menu items!
Acasă Locale Beat, fără permis și pe un moped neînmatriculat: un bărbat din Medieșu...

Beat, fără permis și pe un moped neînmatriculat: un bărbat din Medieșu Aurit, prins de polițiști

La data de 29 iunie a.c., în jurul orelor 18:50, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea

0

La data de 29 iunie a.c., în jurul orelor 18:50, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 19F, între localitățile Odoreu și Băbășești au oprit în traficul rutier un moped, condus de un bărbat de 48 de ani, din localitatea Medieșu-Aurit.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că, mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.