luni, iulie 13, 2026
No menu items!
Acasă Locale Scene șocante în Tarna Mare: femeie înjunghiată în față și în torace...

Scene șocante în Tarna Mare: femeie înjunghiată în față și în torace de concubin

La data de 11.07.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare

0

La data de 11.07.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare arestarea preventivă a unei persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie, propunerea formulată fiind admisă.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în data de 10.07.2026, în jurul orelor 18:10–18:22, inculpatul, în vârstă de 27 de ani, în timp ce se afla împreună cu concubina sa la locuința situată în comuna Tarna Mare, pe fondul unor discuții contradictorii, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuțit în zona feței și a toracelui, cu intenția de a-i suprima viața, cauzându-i leziuni care necesită 20-25 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei.

Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.