AcasăSPORTCSM Olimpia Satu Mare are parte de un nou test dificil pe...

CSM Olimpia Satu Mare are parte de un nou test dificil pe teren propriu, împotriva celor de la CS Afumați

CSM Olimpia Satu Mare revine sâmbătă în fața propriilor suporteri, înaintea unei pauze de trei săptămâni în campionatul Ligii 2.

CSM Olimpia Satu Mare revine sâmbătă în fața propriilor suporteri, înaintea unei pauze de trei săptămâni în campionatul Ligii 2. De la ora 11.00, pe Stadionul Olimpia-Daniel Prodan, echipa sătmăreană va întâlni CS Afumați, într-un joc care se anunță dificil, ținând cont de forma bună traversată în ultima perioadă de formația ilfoveană.

Olimpia abordează însă partida cu un moral mai bun după cele două remize consecutive obținute în campionat. Sătmărenii au încheiat la egalitate, 1–1, confruntarea de acasă cu Politehnica Timișoara, formație aflată în fruntea clasamentului la acel moment, iar în etapa precedentă au scos un punct pe terenul celor de la Metaloglobus București, echipă care a evoluat în sezonul trecut în SuperLigă.

Chiar dacă primul succes stagional întârzie să apară, Olimpia a reușit să adune patru puncte în primele șapte etape, după patru rezultate de egalitate și trei înfrângeri. Cu acest bilanț, formația sătmăreană ocupă în prezent locul 19 în clasamentul Ligii 2.

Adversara de sâmbătă se află într-o situație mult mai confortabilă. CS Afumați are 11 puncte și ocupă poziția a 11-a, iar ultimele rezultate confirmă forma bună a echipei. Ilfovenii nu au pierdut în ultimele patru etape: au remizat în deplasare cu Șelimbăr, 1–1, și pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș, tot 1–1, au trecut cu 2–1 de Unirea Slobozia, și a obținut o nouă victorie la Concordia Chiajna.

CS Afumați este un adversar cunoscut pentru Olimpia, cele două formații întâlnindu-se de două ori și în sezonul precedent.

Prima confruntare a avut loc la Satu Mare, în etapa a 17-a a sezonului regular, pe 13 decembrie. Înaintea vacanței de iarnă, Olimpia a obținut atunci primul succes stagional pe teren propriu, impunându-se cu 2–1.

Cele două echipe s-au reîntâlnit ulterior în play-out, în etapa a cincea, iar sătmărenii au repetat performanța. Olimpia s-a impus cu 3–1 chiar pe terenul formației din Afumați.

Partida de sâmbătă va avea o notă aparte pentru doi dintre jucătorii formației ilfovene. Mohamed Diomande și Mamourou Sanogo au îmbrăcat în trecut tricoul Olimpiei Satu Mare, evoluând pentru formația sătmăreană în Liga 3. Cei doi vor reveni astfel pe stadionul pe care l-au cunoscut în perioada în care au evoluat la Satu Mare.

Pentru Olimpia, partida reprezintă și ultima ocazie de a obține o victorie înaintea pauzei internaționale. După meciul cu Afumați, campionatul va fi întrerupt timp de trei săptămâni, ca urmare a programului echipelor naționale.

Din lotul pregătit de Olimpia, fundașul central José Elo a fost convocat la reprezentativa Guineei Ecuatoriale. Acesta va participa la acțiunea naționalei pentru un meci din preliminariile Cupei Africii pe Națiuni, urmat de o partidă amicală.

La rândul său, Cosmin Matei, venit de la CFR Cluj, va face parte din lotul naționalei României U18 pentru Turneul celor Patru Națiuni, competiție programată la sfârșitul lunii septembrie în Portugalia.

Liga 2 se va relua pe 10 octombrie, când Olimpia Satu Mare va avea parte de o nouă deplasare, pe terenul celor de la CS Dinamo București.

LIGA 2 CASA PARIURILOR, SEZON REGULAR, ETAPA A 8-A

Sâmbătă, 19 septembrie, ora 11.00, Stadionul Olimpia-Daniel Prodan, Satu Mare

CSM Olimpia Satu Mare – CS Afumați

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.