marți, octombrie 6, 2026
No menu items!
Acasă Interviuri Interviu în exclusivitate pentru smlive.ro cu Alexandra Sorian: De la Satu Mare,...

Interviu în exclusivitate pentru smlive.ro cu Alexandra Sorian: De la Satu Mare, spre lume: excelență, muzică, modă și un nou început la București

0

Uneori, în spatele unui rezultat excepțional se află mult mai mult decât talent. Se află ani de muncă, disciplină, pasiune, oameni care au crezut în tine și curajul de a încerca lucruri noi. Povestea Alexandrei Sorian este despre toate acestea, dar și despre dorința de a nu se limita la un singur drum.

Absolventă a Colegiului Național „Ioan Slavici” din Satu Mare, cu media 10 la Bacalaureat, Alexandra a reușit să îmbine performanța academică cu muzica și modelingul. A început pianul la vârsta de 5 ani, a continuat cu canto și chitară, a urcat pe scenă alături de artiști consacrați și a ajuns să participe la prezentări internaționale de modă, inclusiv la Milano.

Acum, un nou capitol începe la București, unde Alexandra urmează cursurile Politehnicii și își construiește drumul către o carieră în domeniul tehnic, fără să renunțe însă la muzică și la lumea artistică. Plecarea din Satu Mare înseamnă pentru ea o provocare, dar și o oportunitate de a descoperi cât de departe poate ajunge.

În interviul acordat SMLive.ro, Alexandra vorbește despre orașul în care a crescut, despre profesorii și familia care au sprijinit-o, despre emoția scenei, experiențele din lumea modei, plecarea la București și planurile pentru viitor. Dincolo de „10 pe linie”, podiumuri și apariții pe scenă, descoperim o tânără care își dorește să rămână autentică, să evolueze și, mai ales, să nu fie nevoită să aleagă între rațiune și creativitate.

smlive.ro: Alexandra, dacă te-aș ruga să te prezinți nu prin notele pe care le-ai obținut, nu prin podiumuri și nu prin ceea ce ai realizat până acum, ci prin omul care se află în spatele tuturor acestor performanțe, cine este Alexandra Sorian?

Alexandra Sorian: În primul rând aș vrea să mulțumesc pentru această oportunitate de a-mi exprima gândurile, mă încântă colaborarea cu smlive și sper să pot influența în mod pozitiv comunitatea care ne urmărește. Dacă ar fi să mă descriu dincolo de frumoasele calități prin care m-ați portretizat, aș alege să spun că sunt o persoană cu visuri mari și speranța de a întoarce la momentul potrivit tot binele și sprijinul care mi-au fost oferite în parcursul meu. Sunt o persoană care prețuiește timpul petrecut cu familia și prietenii apropiați. Îmi doresc, ca înainte de orice, să nu uit niciodată care sunt valorile cu care am pornit în viață și care mi-au fost insuflate de mică, iar la baza acestora stau bunătatea și omenia.

smlive.ro: Te-ai născut și ai crescut la Satu Mare. Ce înseamnă pentru tine, astăzi, acest oraș?

Alexandra Sorian: Un lucru pe care nu mulți îl știu despre mine este faptul că mi-am petrecut primul an din viață în satul natal al mamei, Halmășd, din Sălaj, motiv pentru care iubesc viața rurală și mă întorc cu drag să îmi vizitez această ramură a familiei. Am crescut ulterior și m-am dezvoltat în Satu Mare, un oraș care mi-a oferit oportunități foarte frumoase și care îmi este și va fi acasă, deoarece acolo îmi sunt părinții. În Satu Mare am întâlnit oameni minunați care mi-au deschis uși pe care nici nu mi le-aș fi imaginat. De aceea, Satu Mare rămâne în sufletul meu, indiferent de unde mă aflu.

smlive.ro: Cât din ceea ce ești astăzi se datorează Sătmarului, oamenilor pe care i-ai întâlnit aici și educației pe care ai primit-o aici?

Alexandra Sorian: Ceea ce am devenit până acum reprezintă un mic procent din ceea ce îmi propun să fac, deoarece cred cu tărie în importanța evoluției personale. Satu Mare este un reper din viața mea care mi-a scos în cale profesori extraordinar de dedicați și bine pregătiți, datorită cărora am putut să mă dezvolt, bineînțeles cu sprijinul și îndrumarea părinților.

smlive.ro: Ai absolvit Colegiul Național „Ioan Slavici”, profil Matematică-Informatică, intensiv Informatică, iar apoi ai obținut media 10 la Bacalaureat, după contestație. Ce ai simțit în momentul în care ai văzut acel 10 final?

Alexandra Sorian: În acel moment am simțit profundă recunoștință pentru tot ajutorul primit de la divinitate, pentru susținerea părinților și a profesorilor din colectivul atât de drag mie, cel al Colegiului Național ,,Ioan Slavici”. Datorită profesionalismului domnilor profesori, nu am fost deloc nevoită și nu am luat meditații pe parcursul celor 4 ani de liceu, deși profilul urmat este cotat ca fiind cel mai dificil și bun din județ. Atmosfera din cadrul orelor, creată de domnii profesori și de colegi, era atât de frumoasă, încât mergeam cu plăcere la școală.

smlive.ro: Ai avut curajul să contești nota 9,90. A fost mai greu să iei 10 sau să ai încrederea că lucrarea ta merită acel 10?

Alexandra Sorian: Am avut încredere că lucrurile se vor așeza așa cum trebuie să fie și știam că merită să risc decât să regret ulterior. Am primit aceeași încredere și din partea doamnei profesoare și a doamnei directoare.

smlive.ro: În același timp în care învățai pentru performanță academică, aveai muzică, modeling, evenimente și scenă. Cum arăta, de fapt, o zi obișnuită din viața ta în ultimii ani de liceu?

Alexandra Sorian: O zi obișnuită din ultimii ani de liceu consta în programul școlar, în majoritatea zilelor până la orele 15:00, urmat de ora de canto sau filmarea unei ediții a emisiunii Tineri fără Limite, în funcție de zi. Am participat și la olimpiade, de Limba română și Informatică, la concursuri de programre și robotică, care se desfașurau în timpul weekend-ului, la fel ca și cursurile de excelență la fizică și matematică. La aproape fiecare sfârșit de săptămână mă aflam pe scenă la concerte, iar în vacanțe, la fel. În clasa a XII-a am participat și la prezentări internaționale de modă în Napoli, Malta, Cannes și Milano.

smlive.ro: Ai reușit să fii în același timp elevă de performanță, artistă și model. Câtă disciplină și câtă muncă nevăzută există în spatele unei imagini care, din exterior, pare să fie pur și simplu despre talent?

Alexandra Sorian: Într-adevăr, munca există, însă nu aș fi putut face niciuna dintre acestea fără pasiune. Cum spuneam, mergeam cu drag la școală, fiind pasionată de științele exacte, iar când vine vorba de muzică și modelling, le priveam ca pe o relaxare. Cred că acesta este motivul pentru care mi-am găsit echilibrul, deoarece făceam lucrurile care îmi plac, deși în paralel sunt destul de grele. Însă am luat totul pas cu pas, iar acestea s-au completat armonios.

smlive.ro: Muzica a apărut în viața ta încă de la 5 ani, când ai început pianul, apoi au venit chitara și canto. Îți amintești momentul în care ai înțeles că muzica nu mai este doar o activitate de copil, ci ceva ce face parte din tine?

Alexandra Sorian: Așa este, am început cursurile de pian la Palatul Copiilor sub îndrumarea unei profesoare dedicate, doamna Moga Mariana. Datorită dumneaei am participat la foarte multe concursuri prin țară. A fost o experiență transformatoare să văd cum pe parcurs ce munceam mai mult, eram răsplătită cu aplauze si premii, lucru ce consider că este un stimulent foarte bun, mai ales pentru un copil la început de drum. Am conștientizat că muzica este o parte din mine atunci când am început să cânt cu vocea, pentru că simțeam că transmit mult mai ușor emoție publicului și pot să mă exprim prin interpretarea mea.

smlive.ro: Dacă ar trebui să alegi o singură emoție pe care ți-o dă scena atunci când cânți, care ar fi aceea?

Alexandra Sorian: În momentul în care mă aflu pe scenă, simt că timpul trece prea rapid, dar totodată faptul că aș putea trăi o eternitate tot prin prisma muzicii. Este o senzație care cuprinde emoția de a performa în fața unui public, dar și bucuria de a transmite emoție. Aș descrie acel moment prin starea de pură euforie.

smlive.ro: Ai urcat pe scenă alături de Dan Helciug. Ce înseamnă pentru o tânără aflată la început de drum să împartă scena cu un artist consacrat și ce ai învățat din acea experiență?

Alexandra Sorian: Colaborarea mea cu un artist de asemenea anvergură este o oportunitate neprețuită, care sper să fie fructificată în continuare. Dan Helciug este artistul complet, din partea căruia am avut multe de învățat, fie că vine vorba de prestația pe scenă, fie omul din backstage. Apreciez atât talentul său, cât și modul în care îl pune în aplicare pe scenă, având un impact puternic asupra publicului.

MODĂ, PODIUM ȘI MILANO

smlive.ro: În modeling ai ajuns inclusiv la Milano. Cum a fost primul moment în care ai pășit într-un mediu internațional al modei și ai realizat că nu mai ești doar Alexandra din Satu Mare?

Alexandra Sorian: Am simțit că toată munca mea și sprijinul părinților mei nu a fost în zadar, ci a dat roade. Încă din prima zi în care am ajuns, am avut parte de o ședință foto privată, alaturi de un fotograf italian renumit la faimoasa locație Duomo di Milano. Aceasta a fost urmată de o conferință de presă, iar în urmatoarea zi am participat la o prezentare de modă, având și doua momente artistice, dintre care unul a constat în interpretarea propriei piese.

smlive.ro: Ce este mai greu decât pare în lumea modelingului: podiumul în sine sau tot ceea ce se întâmplă înainte să ajungi pe podium?

Alexandra Sorian: Consider că mai dificil este, într-adevăr, procesul de dinaintea unei prezentări. Eu privesc acest hobby ca pe un privilegiu, deci iubesc tot ceea ce ține de el, fie că este mai dificil sau nu.

smlive.ro: Milano este unul dintre marile centre ale modei. Ce ai învățat acolo despre profesionalism, disciplină și despre tine însăți?

Alexandra Sorian: Milano m-a învățat despre frumusețea unei colaborări între oameni care își doresc un lucru comun, reușita evenimentului. Am prezentat pentru designerul internațional Korn Taylor, un artist desăvârșit, și cred că este minunat să întâlnești persoane la fel de pasionate ca tine de ceea ce fac.

smlive.ro: Ai cunoscut oameni din lumi foarte diferite – educație, muzică, modă, televiziune. Ce contează mai mult într-o astfel de lume: talentul, frumusețea, disciplina, caracterul sau capacitatea de a te adapta?

Alexandra Sorian: Un lucru pe care îl păstrez cu mine indiferent unde mă aflu, și care cred că este cel mai important, este caracterul. Bineînțeles, acesta este un răspuns subiectiv, însă eu nu pot să îmi închipui un om mai frumos decât cel cu un caracter la fel de frumos.

PLECAREA DIN SATU MARE

smlive.ro: Vine acum una dintre cele mai mari schimbări din viața ta: plecarea din Satu Mare și mutarea la București. Care a fost primul lucru la care te-ai gândit când ai realizat că urmează să pleci de acasă?

Alexandra Sorian: Fiind foarte atașată de familie, cea mai mare temere a mea a fost dorul de casă, deoarece este o distanță considerabilă până la București. Cumulativ cu schimbarea, este inevitabil să ne creăm infinite scenarii, dar cu credință în Dumnezeu putem face orice. Simțeam totuși că era necesară o schimbare, pentru a mă putea dezvolta în continuare.

smlive.ro: Satu Mare este un oraș în care ai crescut, ai învățat, ai cântat, ai urcat pe podium și ai construit primele capitole ale poveștii tale. Ce crezi că îți va lipsi cel mai mult când vei fi la București?

Alexandra Sorian: Sunt convinsă că cel mai mult îmi vor lipsi familia și prietenii, dar sunt conștientă că această etapă în viață este dedicate provocărilor, lansării unor noi rampe și extinderii cercului social și academic. Tocmai de aceea, îmbrățișez noile oportunități, dar păstrez legătura în continuare și cu oamenii care m-au format.

smlive.ro: Bucureștiul înseamnă oportunități uriașe, dar și un ritm complet diferit. De ce ți-e teamă în această nouă etapă?

Alexandra Sorian: Înafară de dorul de casă, încerc să nu mă limitez din cauza unor temeri. Oamenii pe care i-am întâlnit până acum, în prima săptămână la București, au fost numai oameni buni și motivați, la fel ca mine, să muncească pentru viitorul lor. Cred că este important să fii înconjurat cu astfel de persoane, iar fiecare provocare va părea mai puțin înfricoșătoare.

smlive.ro: Cum se împacă un viitor inginer cu artista și modelul din tine?

Alexandra Sorian: Deși sună ușor paradoxal, viitorul inginer Alexandra Sorian va iubi la fel de mult meseria pe care o are, idiferent că este una tehnică sau artistică. Îmi doresc să mă bucur de tot ceea ce îmi oferă viața și să fac ceea ce îmi place, tocmai de aceea mă simt binecuvântată să am doua domenii din care pot să aleg.

smlive.ro: Ai putea ajunge, peste câțiva ani, să ai o carieră într-un domeniu tehnic și, în paralel, o carieră artistică? Sau crezi că la un moment dat viața te va obliga să alegi?

Alexandra Sorian: În momentul de față, văd acest vis ca fiind unul realizabil, însă, dacă va fi cazul, voi lua măsurile necesare pentru a da randament maxim în domeniul în care voi ajunge să activez. Consider că dacă până acum am reușit să le fac pe ambele ca și cum ar fi complementare, de ce să nu continui?

smlive.ro: În spatele unei medii de 10, al unui copil care cântă, al unui model care pleacă la Milano și al unei tinere care acum merge la Politehnică sunt, de multe ori, ani întregi de sacrificii pe care publicul nu îi vede. Cât din această poveste li se datorează părinților tăi?

Alexandra Sorian: Părinții mei sunt cei care mi-au dat aripi, au avut încredere în mine și m-au încurajat de fiecare dată, că vorbim de suportul emoțional sau material. Scopul meu profund este ca, într-o zi, să îi pot răsplăti măcar cu o fracțiune din tot ceea ce au sacrificat ei pentru mine.

smlive.ro: Care este lucrul pe care părinții tăi l-au făcut pentru tine și pe care poate abia acum, când pleci de acasă, începi să îl înțelegi cu adevărat?

Alexandra Sorian: Cred că cel mai mult încep să înțeleg acum cât de important a fost faptul că mi-au oferit mereu siguranța că, indiferent ce se întâmplă, am unde să mă întorc și pe cine să mă bazez. Au fost lângă mine în fiecare etapă, nu doar când lucrurile mergeau bine, ci și atunci când aveam emoții sau îndoieli. Abia acum, plecând de acasă, îmi dau seama cât de mare este, de fapt, acest lucru.

smlive.ro: Dacă mama și tatăl tău ar fi acum în fața ta și ai avea un singur minut în care să le mulțumești pentru tot ceea ce au făcut pentru tine, fără să vorbești despre note, diplome sau rezultate, ci doar despre iubirea și sprijinul lor, ce le-ai spune?

Alexandra Sorian: Le-aș spune, pur și simplu, „mulțumesc”. Pentru că ei și fratele meu mai mic, Paul, au crezut în mine înainte să învăț eu să cred în mine, pentru răbdare, pentru toate încurajările și pentru faptul că m-au lăsat să visez și să încerc. Și cred că, dincolo de orice rezultat pe care l-aș putea obține, cea mai mare binecuvântare este că am avut mereu iubirea lor necondiționată.

OMUL DIN SPATELE PERFORMANȚEI

smlive.ro: Alexandra Sorian este deja asociată cu „10 pe linie”, cu modelingul, cu muzica și cu Politehnica. Dar ce nu știe lumea despre Alexandra?

Alexandra Sorian: Cred că, dincolo de toate aceste rezultate și proiecte, există o Alexandra mult mai simplă și mai vulnerabilă decât se vede din exterior. Sunt un om care se bucură foarte mult de lucrurile mici, care pune suflet în ceea ce face și care, de multe ori, este mult mai critic cu el însuși decât ar crede cei din jur. Poate că lumea vede disciplina, rezultatele și momentele de pe scenă, dar nu vede întotdeauna orele de muncă, emoțiile, îndoielile sau momentele în care și eu m-am întrebat dacă voi reuși. Cred că performanța nu înseamnă să nu ai niciodată momente dificile, ci să găsești puterea de a merge mai departe chiar și atunci când le ai. Îmi place să învăț, să cunosc oameni, să descopăr locuri noi și, mai ales, să nu mă limitez la o singură versiune a mea. Pentru mine, muzica, modelingul și partea academică nu sunt identități separate, ci părți diferite ale aceleiași persoane. Iar ceea ce îmi doresc cel mai mult este să rămân autentică în toate aceste direcții.

smlive.ro: Peste cinci sau zece ani, când te vei uita înapoi la fata care a plecat din Satu Mare spre București, ce ai vrea să poți spune despre ea?

Alexandra Sorian: Aș vrea să pot spune că nu și-a pierdut niciodată curajul de a visa. Că, indiferent cât de mult s-a schimbat viața ei, a rămas cu picioarele pe pământ și cu aceeași dorință de a învăța și de a evolua. Mi-aș dori să mă uit înapoi și să fiu recunoscătoare pentru fiecare etapă: pentru anii din Satu Mare, pentru oamenii care au avut încredere în mine, pentru toate momentele în care am ieșit din zona de confort și, bineînțeles, pentru începutul unei noi vieți la București.

smlive.ro: Și ultima întrebare, Alexandra: dacă ai putea să te întorci pentru câteva minute la fetița care, la 5 ani, începea pianul și încă nu știa nimic despre Bac cu 10, Milano, scenă sau București, ce i-ai spune?

Alexandra Sorian: I-aș spune să nu se grăbească să crească. Să se bucure de fiecare etapă și să nu creadă că trebuie să știe de la început unde va ajunge. I-aș spune că vor exista momente în care va fi obosită, momente în care se va îndoi de ea și momente în care lucrurile nu vor ieși exact așa cum și-a imaginat. Dar toate acestea vor face parte din povestea ei și o vor ajuta să devină omul care își dorește să fie. Și, mai ales, i-aș spune să nu renunțe la lucrurile pe care le iubește. Să cânte, să învețe, să viseze, să aibă curajul să încerce și să nu creadă că trebuie să aleagă între rațiune și creativitate.