De la chelneri la medici și de la spălătorii de mașini la profesori, aproape că nu există serviciu pentru care să nu scoatem în plus bani din buzunar. Uneori pentru că merită, alteori pentru că așa e obiceiul. Plătim bacșișuri de 1,5 miliarde de euro pe an.
Teama de fiscalizarea bacșișurilor nu e tocmai irațională, căci de-a lungul timpului au tot circulat în spațiul public idei de acest gen. În 2005, de pildă, secretarul de stat pe turism de la acea dată, Marius Crivţonencu, a propus „legalizarea“ bacşişului din hoteluri și restaurante. O propunere similară a lansat, în noiembrie 2012, și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), care dorea trecerea pe nota de plată și, evident, fiscalizarea bacșișurilor din restaurante. Printre argumentele în favoarea proiectului erau creșterea veniturilor legale ale chelnerilor și majorarea sumelor încasate de stat, în timp ce adversarii lui spuneau că transformă bacșișul dintr-o recompensă într-un drept și că, de fapt, prin fiscalizarea acestuia, scad veniturile reale ale angajaților din domeniu. Un sondaj de opinie realizat în acea perioadă a indicat faptul că doar 34% din românii care declarau că iau masa la restaurant cel puțin o dată pe lună erau de acord cu propunerea ANAT.
Dacă ospătarii au scăpat, cel puțin deocamdată, de taxarea ciubucului, alte categorii de bacșișuri sunt deja impozitate. Este vorba de cele oferite de clienți personalului din cazinouri, care, potrivit unei hotărâri de guvern din 2009, ar trebui numărate sub supraveghere video și trecute în contabilitate drept venituri ale firmei (fiind supuse, așadar, regulilor fiscale).
Cititi mai multe pe: capital.ro, click aici
