vineri, octombrie 16, 2026
No menu items!
Acasă Locale Accident pe strada Rodnei din Satu Mare

Accident pe strada Rodnei din Satu Mare

0

La data de 19.06.2017, în jurul orei 15:30, poliţiştii rutieri sătmăreni au fost solicitați să intervenă pentru soluționarea unui accident rutier produs în Satu Mare și soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 70 ani, din Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor, pe fondul neacordării priorităţii de trecere la intersecţia cu strada Rodnei, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe drumul prioritar și care după impact a ricoșat în gardul împrejmuitor al unui imobil.

Accidentul nu s-a soldat cu victime omenești, în schimb, ca urmare a testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că șoferul din cauza căruia s-a produs accidentul consumase băuturi alcoolice, întrucât display-ul aparatului a indicat o valoare a concentrației alcoolice de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Satu Mare