Bărbat, de 39 de ani, depistat de polițiștii rutieri în municipiul Satu Mare, la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Ieri, 19 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au depistat în trafic în municipiul Satu Mare, un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice.












