Benzina și motorina s-ar putea ieftini începând din 2020, dacă parlamentarii adoptă o nouă lege ce a fost pusă recent în dezbatere. Actul legislativ vizează reducerea valorii accizei pentru combustibili, lucru care i-a ajuta enorm pe șoferii români.
Concret, este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Pe 12 iunie, proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. Astăzi, 18 iunie, documentul a fost trimis pentru aviz la Consiliul Economic și Social și la Consiliul Legislativ. De asemenea, a fost trimis la Guvern „pentru punct de vedere”.
Noua lege solicită reducerea nivelului accizelor pentru combustibili, cu o diferență semnificativă. Acciza la benzina cu plumb, care momentan este de 2.945,75 lei/tonă, ar scădea până la valoarea de 2.530,17 lei/tonă.












