duminică, aprilie 19, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized Băsescu: Se apropie vremea candidaturii unei femei la Preşedinţie

Băsescu: Se apropie vremea candidaturii unei femei la Preşedinţie

0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că femeile umanizează politica, fiind un câştig pentru domeniu, el adăugând că se apropie vremea unei candidaturi a unei femei la Preşedinţia României.

„Cele care au avut o meserie, au avut o facultate făcută, au înţeles lumea, viaţa, au reuşit. Acum depinde fiecare unde fixează ştacheta (…). În orice caz, eu cred că se apropie vremea unei candidaturi a unei femei la Preşedinţia României”, a declarat Băsescu.

Potrivit acestuia, deja apar femei care au o oarecare vechime în politică şi care sunt în primii 20 de oameni politici.

„Eu aş fi bucuros să susţin o femeie la Preşedinţie sau la funcţia de prim-ministru”, a mai spus preşedintele.

Preşedintele a apreciat că Elena Udrea este „un pariu câştigat”, el spunând totodată că aceasta este „un politician la modă şi serios”, în timp ce despre Sulfina Barbu şi Anca Boagiu a spus că sunt politicieni serioşi.

„Udrea sigur a fost un pariu câştigat, pentru că a fost şi urmat pe urmă de foarte mulţi politicieni şi partide”, a spus Băsescu.

El a dat exemplu de femei care au cariere în politică: „Sulfina Barbu, un politician serios, Anca Boagiu – un politician serios, Elena Udrea – un politician la modă şi serios, toate având perspectivă să crească”.

Traian Băsescu a apreciat că „femeile umanizează politica pe de o parte”, iar pe de altă parte „sunt mult mai cinstite şi mai loiale decât bărbaţii în politică”.

Preşedintele a făcut această declaraţie la o dezbatere cu femei de afaceri.

Cititi mai multe pe: mediafax.ro

Comentarii Facebook

Related Images: