Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 15 aprilie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, ieri, 15 aprilie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 30 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 9 conducători auto și au ridicat 5 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au depistat, ieri, 15 aprilie, un tânăr, de 24 de ani, din județul Satu Mare care se afla la volanul unui autoturism pe bulevardul Cloșca, din municipiul Satu Mare, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit în cauză.
Sursa: IPJ Satu Mare













