Sfârşitul acestei săptămâni se anunţă plin de evenimente la nivelul judeţului Satu Mare.
Festivalul Medieval Ardud, – MedievArtFest-, Tășnadul estival, Young City Weekend, de la Satu Mare, Competiția internațională canină + expoziție la Satu Mare, la care jandarmii Sătmăreni vor fi prezenți cu un număr aproximativ de 150 de jandarmi, unde se aşteaptă participarea unui public numeros.
Pentru ca toate aceste evenimente să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.
Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.
Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:
- Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;
- Să dea dovadă de un comportament civic adecvat pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii de normalitate;
- Să respecte măsurile de protecție sanitară adoptate de autorități pe timpul stării de alertă;
- Să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
- Să respecte regulamentul organizatorului evenimentului.













