Reprezentanţii Biroului Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului vor susţine audienţe miercuri, 15 martie 2017, de la ora 10,30, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ din Satu Mare.
Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti. Petiţia trebuie să cuprindă informaţii referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate(nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare, în copie.
Înscrierile se pot face telefonic, prin intermediul consilierului pe relaţii publice din Instituţia Prefectului-Judeţul Satu Mare, la numerele de telefon 0261-715 536 sau 0261-715 450.












