Consumul moderat de bere poate fi una dintre modalităţile de a reduce riscul apariţiei declinului cognitiv şi, ulterior, a demenţei, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă italieni.
Consumul excesiv de alcool, dar şi absenţa consumului reprezintă factori de risc pentru instalarea declinului cognitiv. Studiul a arătat că persoanele cu insuficienţă cognitivă uşoară ce au băut câte un pahar de bere pe zi, declinul cognitiv s-a produs cu 85% mai lent decât în cazul celor care nu au consumat bere sau au consumat alte băuturi. Insuficienţa cognitivă este o tranziţie între îmbătrânirea normală şi demenţă, o etapă în care se clasifică persoanele cu pierderi uşoare de memorie sau probleme cognitive.










