luni, aprilie 20, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized Berea tine la distanta una dintre cele mai grave si raspandite boli

Berea tine la distanta una dintre cele mai grave si raspandite boli

0

Un nou studiu realizat la Universitatea din Atena a scos la iveală faptul că circulţia sângelui este îmbunătăţită, iar vasele de sânge devin mai flexibile în doar câteva ore de la consumarea a două treimi dintr-o halbă de bere. Efectul apare, însă doar în cazul consumului de bere cu alcool, susţin specialiştii.

Studiile precedente au demonstrat, de asemenea că un consum moderat de bere ţine la distanţă bolile de inimă şi reduce cu 30% riscul accidentului vascular şi al atacului de cord.

O altă cercetare realizată de către Universitatea din Barcelona, Spitalul Clinic din Barcelona și Institutul de Sănătate Carlos al III-lea din Madrid, arată că un consum moderat de bere combinat cu o dietă mediteraneană bazată pe alimente cum sunt: peștele, fructele, legumele și uleiul de masline, poate avea efecte pozitive în prevenirea și combaterea diabetului. Acest efect este datorat aportului ridicat de vitamine, acid folic, fier și calciu care se regăsește în bere.

Sursa: doctorulzilei.ro

Comentarii Facebook

Related Images: