luni, iulie 27, 2026
No menu items!
Acasă Locale Biblioteca Judeteana Satu Mare organizeaza Halloween Party

Biblioteca Judeteana Satu Mare organizeaza Halloween Party

0

Biblioteca Judeţeană Satu Mare, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează vineri, 30 octombrie, cu începere de la ora 13:30, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, activitatea „Halloween Party”.

Activitatea se derulează în parteneriat Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” şi are ca principal obiectiv atragerea adolescenţilor în bibliotecă, prin intermediul activităţilor non formale.

„Este o premieră pentru organizatori derularea unui astfel de eveniment în spaţiul bibliotecii publice, însă suntem puternic motivaţi de faptul că adolescenţii şi tinerii, care reprezintă un important segment de public, sunt atraşi de fenomenul Halloween, fapt dovedit şi de preferinţele lor literare. Elevii clasei a VII-a A de la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”, împreună cu diriginta lor, prof. Alina Pop, au primit cu mult entuziasm această provocare şi sunt nerăbdători să intre în atmosfera sărbătorii, prin costumaţie şi machiaj.”, a declarat iniţiatoarea activităţii, Adriana Molnar, bibliotecar.

Despre Halloween:
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii.

Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental – catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri.

Sursa: bibliotecasatumare.ro