Campania ,,Dincolo de aparențe” la Tășnad

0
70

La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității și Biroul de Siguranță Școlară, împreună cu Poliția Orașului Tășnad și Poliția Locală Tășnad, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi-Gruparea de Supraveghere și Intervenție Tășnad, cu sprijinul Primăriei Orașului Tășnad, au realizat activități preventive în cadrul Campaniei Naționale ,,Dincolo de aparențe” în rândul copiilor din Casa de tip familial ,,Mihaela” Tășnad și în rândul celor prezenți în Ștrandul Termal Tășnad.

Campania ,,Dincolo de aparențe” presupune realizarea unor activități de informare și conștientizare, cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe interzise.

Principalele direcții de acțiune din cadrul activităților realizate de către polițiști la Tășnad, au vizat în special copiii și tinerii dar și adulții, care au fost informați cu privire la petrecerea timpul liber într-un mod sănătos, dar și cu privire la importanța evitării consumului de tutun, energizante, alcool sau alte droguri.

Astfel, în cadrul info-pointului stabilit în incinta Ștrandului Termal Tășnad, polițiștii le-au oferit celor interesați, informații despre consecințele consumului de substanțe cu efect psihoactiv precum și despre instituțiile care oferă sprijin celor care doresc să renunțe la consumul acestor substanțe și le-au propus să testeze ochelarii care simulează efectele intoxicării cu alcool respectiv droguri, pentru a conștientiza impactul acestora asupra organismului.

În cadrul Casei de tip familial ,,Mihaela”, polițiștii împreună cu reprezentanții DGASPC, au discutat cu copiii despre problemele cu care se confruntă aceștia și au încercat să găsească împreună soluții care să îi ajute să facă față și să depășească situațiile dificile pentru a nu fi tentați să apeleze la consumul unor substanțe cu scopul de a uita de aceste probleme sau cu impresia greșită că, dacă ar consuma astfel de substanțe, ar fi mai puternici și ar face față mai ușor situațiilor dificile care apar în viața oricărui tânăr.

Comentarii Facebook