Rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare pe anul 2019, aprobată în ședința ordinară a Consiliului Județean Satu Mare din data de 29 august 2019, au fost suplimentate sumele necesare susținerii unor programe de investiții derulate prin Consiliul Județean Satu Mare, dar și pentru reparațiile curente ale drumurilor județene.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, din cele 4 milioane de lei pentru drumurile județene, cei mai mulți bani vor fi utilizați pentru întreținerea drumului județean DJ 193A, ale cărui lucrări au fost sistate ca urmare a intrării în insolvență a firmei constructoare. “Acolo unde ne permite legislația, vom realiza lucrări pentru a elimina elementele nocive pentru populație. Vom încerca să închidem straturile de piatră, pentru a înlătura praful generat în urma traficului rutier. Vom încerca, de asemenea, să facem și lucrări de conservare care să-i ajute atât pe locuitorii din zonă, cât și pe participanții la trafic care tranzitează acest drum județean”, a afirmat Pataki Csaba, în cadrul ședinței ordinare.
Lucrările de întreținere a drumului județean DJ 193A vor începe în cel mult două săptămâni.
Sursa: cjsm.ro












