Cateva glume despre accidentul lui Basescu

Accidentul de Logan al lui Băsescu s-a rezolvat printr-o înțelegere amiabilă. Adică printr-un pact de coabitare rutieră cu care Crin Antonescu s-ar putea să nu fie de acord.

Se pare că Traian Băsescu a adormit la volan ca să se dea drept Antonescu, viitorul președinte al României.

Traian Băsescu a declarat scurt: ”O fi zis și șoferul din față ceva.”

Dacă erau inspirați, puneau în pactul de coabitare prevederea ca Ponta, copilot fiind, să stea mereu în dreapta lui Băsescu.

Martori oculari susțin că șoferii au fost încurcați și de un domn de pe marginea drumului care dădea din mâini. Au crezut că e polițist. De fapt, era Crin Antonescu, care discuta cu cineva în engleză.

Adrian Năstase: “Dacă eram eu în fața lui Băsescu, oare ar mai fi intrat în curul meu?”

Accidentul lui Băsescu e încă o dovadă că Mişcarea Populară vine puternic din spate.

O chestiune tehnică: dacă Poliția suspendă permisul lui Băsescu ce se întâmplă mai departe? Dă iar examen sau se organizează referendum ca să i se ridice suspendarea?

Altă chestiune tehnică: dacă permisul lui Băsescu ar fi suspendat, ar însemna că permisul lui Crin Antonescu devine primul permis în stat? Dar stai că Antonescu nu are permis – ei, asta da conduită preventivă!

 

Cititi mai multe pe: kmkz.ro

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 15 aprilie, 2013

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.