Cei cu varste de pana la 35 de ani pot aplica pentru a primi un credit nerambursabil de pana la 10.000 de euro in cadrul Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri. Avand in vedere succesul de care s-a bucurat inca de la lansare, acest program a fost prelungit recent de autoritati pana in anul 2020, pentru un numar de cel putin 550 de beneficiari pe an.
Iata ce criterii trebuie indeplinite pentru a beneficia de finantare:
♦ tineri care au până în 35 de ani, împliniţi până cel târziu în ziua înregistrării cererii de înmatriculare a firmei
♦ nu au mai fost asociaţi, acţionari sau membri în conducerea unei întreprinderi până la înmatricularea societăţii
♦ înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată (SRL)
♦ SRL-D-ul trebuie să aibă minimum 2 angajaţi în primii trei ani de activitate
♦ trebuie să-şi păstreze statutul de microîntreprindere, adică să nu aibă peste 9 angajaţi în primii trei ani de activitate. Schimbarea de la microîntreprindere la alte tipuri de societăţi se face după al doilea an consecutiv de depăşire a limitei de 9 angajaţi, iar cu această prevedere se pierde statutul de SRL-D, deci şi finanţarea
♦ cifra de afaceri nu trebuie să depăşească 500.000 de euro, echivalentul în lei, altfel SRL-D-ul pierde finanţarea
♦ antreprenorul trebuie să aibă cel puţin jumătate din investiţie, statul acoperind maximum 10.000 de euro
♦ să reinvestească, anual, cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent
♦ După trei ani de activitate, un SRL-D îşi pierde statutul de microîntreprindere, deci şi posibilitatea de a obţine fonduri nerambursabile
♦ Cei care au cel mult 4 angajaţi pe perioadă nedeterminată sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale.
Sursa: zf.ro , avocatnet.ro












