joi, iulie 9, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized Cele mai ciudate biserici din lume

Cele mai ciudate biserici din lume

0

Lăcaşuri de cult destinate creştinilor din lumea întreagă, unele biserici nu păstrează întotdeauna aparenţa arhitecturală consacrată, după regulile comune. Astfel, unele dintre acestea, parcă nici nu par ceea sunt în realitate, prezentându-se în forme neobişnuite, adesea surprinzătoare.

Fie că este vorba despre catedrale, biserici sau capele, unele dintre acestea au abandonat standardele clasice şi au preferat să dea curs fanteziei arhitecturale. Aceste edificii sunt originale atât prin forma lor, cât şi prin materialele din care sunt construite, iar unele dintre ele, chiar prin locul în care au fost ridicate.

Uneori, aceste lăcaşuri sfidează chiar şi legile arhitecturii, surprinzând prin formele lor atipice pentru o biserică. Nu seamănă între ele, sunt unice şi fascinante.

Cititi mai multe pe jurnalul.ro,CLICK AICI