Proiectul de lege potrivit căruia în perioada 2013-2018 statul va acorda măsuri de protecţie socială persoanelor disponibilizate prin concedieri colective se află în Senat pentru aprobare. Potrivit documentului, în aceşti cinci ani, aproximativ 10.500 de bugetari vor rămâne fără loc de muncă.
În noua formă, ordonanţa nu mai prevede că societăţile de stat care pot efectua concedieri colective, precum şi „numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi” se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, ci că Executivul aprobă doar cuantumul plăţilor compensatorii, iar programul concedierii colective este elaborat de angajator.
În forma iniţială a proiectului, acest articol prevedea că societăţile de stat care pot efectua concedieri colective în condiţiile ordonanţei, precum şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort, numai în condiţiile în care există programe de restructurare sau reorganizare aprobate, iar concedierea colectivă nu depăşeste termenul de 31 decembrie 2018. Programele de restructurare ori de reorganizare a operatorilor economici erau aprobate „de autoritatea publică implicată”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET











