Echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare va disputa pe teren propriu prima manșă a finalei barajului pentru promovarea în Liga 2, sâmbătă, de la ora 16:30.
Formația sătmăreană, care a încheiat pe locul 2 în Seria 10 din Liga 3, se va confrunta cu ocupanta aceleiași poziții din Seria 9, SSU Politehnica Timișoara, într-o dublă decisivă pentru accederea în eșalonul secund.
După cum este cunoscut, CSM Olimpia a eliminat în semifinale liderul Seriei 9, Minerul Lupeni, cu scorul general de 6–2, obținând astfel calificarea în ultimul act al barajului.
Adversara din Timișoara a avut un parcurs sinuos până să ajungă în această fază. După etapa a 3-a a sezonului regular din Seria 9, echipa se afla pe loc retrogradabil, cu doar 2 puncte. Totuși, după ultima etapă din 2024, a reușit să urce pentru prima dată pe o poziție de play-off. În 2025, după etapa a 17-a, a ajuns liderul seriei, iar în play-off, după etapa a doua, a preluat din nou primul loc, pierdut abia în ultima rundă.
În prima manșă a semifinalei, Poli a pierdut pe teren propriu cu 1–2 în fața celor de la Minaur Baia Mare, dar a reușit să se impună cu același scor în retur, iar la loviturile de departajare a obținut calificarea în finală.
Timișorenii au încheiat sezonul competițional cu 14 victorii, 6 egaluri și 7 înfrângeri, având un golaveraj de 43–20 și un total de 48 de puncte.
Aceste cifre demonstrează că Politehnica este o echipă combativă, iar pentru CSM Olimpia misiunea nu va fi deloc ușoară. Totuși, sătmărenii trebuie să lupte pentru a-și atinge obiectivul: promovarea în Liga 2.
În ziua meciului, circulația rutieră va fi închisă pe strada Arenei, lângă stadion, sâmbătă, de la ora 14:00.. Accesul spectatorilor în stadion se va face de la ora 14,30. Biletele pot fi achiziționate în avans de la sediul CSM Olimpia (str. Petőfi Sándor, nr. 47), RIO Café (str. Simion Bărnuțiu, nr. 1), FRIENDS Café (b-dul Transilvania), Red Hat YARD (Piața Libertății, nr. 18), NEXT Caffe & Bistro (str. Ștefan cel Mare, nr. 10) și LA LIGA (b-dul Cloșca, nr. 3).
Meciul retur al finalei va avea loc miercuri, 4 iunie, la Timișoara.
BARAJ PROMOVARE LIGA 2, FINALA – TUR
31 mai, sâmbătă, ora 16:30 – Stadionul Olimpia-Daniel Prodan, Satu Mare
CSM Olimpia Satu Mare – SSU Politehnica Timișoara
Transmis în direct de Digi Sport



No dark patterns, just good UX. Similar content at Hardusernames.
Thanks for posting. If you need a reliable converter, check out file-convert-factory. Worth a try.
Awesome share! I have been using file-convert-factory for my file conversion needs. Solid tool.
Biletele sunt disponibile în mai multe locații — suporterii sătmăreni sunt chemați să umple stadionul. Bimg AI este perfect pentru ghiduri vizuale ale evenimentelor sportive.
Thanks for sharing this article, very helpful! Speaking of fun, I recently discovered head-football – a really cool head football game you can play right in the browser.
Ce emoție pentru suporterii sătmăreni! După acea calificare spectaculoasă cu Minerul Lupeni, scorul de 6–2 chiar arată că echipa are forță în fața porții. Acum, acasă, în fața propriilor fani, prima manșă cu Politehnica Timișoara devine un test de maturitate și de gestionare a presiunii. Sper să vedem aceeași determinare și un rezultat care să le dea încredere în retur. Dacă vreți să intrați și voi în atmosferă sau să vă faceți un imn personalizat pentru echipă, puteți încerca Free AI Music Generator – cine știe, poate prinde și vestiarul. Hai Olimpia, hai Satu Mare!
Interesant cum a reușit SSU Politehnica să revină de pe loc retrogradabil până în finala barajului, dar CSM Olimpia pare mai solidă după victoria clară cu Minerul Lupeni. În timp ce așteptăm meciul, am descoperit un gesture synth care îți permite să faci muzică doar cu mâinile, direct în browser, fără niciun instrument fizic.
Ce tare că CSM Olimpia a ajuns atât de departe! După acel 6-2 cu Minerul Lupeni, parcă totul pare posibil, iar acum acasă, la Satu Mare, au șansa să facă un pas uriaș spre Liga 2. Mă bucur să văd că echipa are susținere și sper să fie o atmosferă frumoasă la stadion. Dacă vreți să le urmăriți programul sau să vă organizați cu prietenii la meci, poate vă ajută un CSV QR code generator pentru bilete sau liste rapide. Hai Olimpia, hai să arătăm că acasă suntem grei!
Ce tare! Am citit despre CSM Olimpia și parcă mi-am adus aminte de emoțiile din tribune când fiecare minge contează enorm. Să joci acasă prima manșă a finalei barajului e un avantaj psihologic uriaș, mai ales după acel 6–2 cu Minerul Lupeni care a arătat cât de bine se mișcă echipa. Sper ca băieții să transforme susținerea publicului în energie pozitivă și să nu lase garda jos, pentru că returul de la Timișoara poate fi oricând complicat. Dacă vrei să ții evidența rezultatelor sau să-ți faci un mic montaj cu fazele meciului, poți folosi Image Text Editor ca să adaugi text pe poze și să le trimiți prietenilor. Mult succes sâmbătă, Satu Mare! Hai Olimpia!
Keep up the amazing work! ai ghost mannequin is doing equally great work on ai ghost mannequin — both are must-reads.