AcasăSPORTCSM Olimpia Satu Mare a noua oară consecutiv campioni naționali la spadă...

CSM Olimpia Satu Mare a noua oară consecutiv campioni naționali la spadă masculin seniori pe echipe

CSM Olimpia Satu Mare și-a trecut în palmares al nouălea titlu consecutiv de campioană națională la spadă masculin seniori pe echipe, după o nouă prestație dominantă în fața propriului public. Competiția s-a desfășurat vineri, în Sala de Scrimă „Alexandru Csipler”, acolo unde sătmărenii au confirmat încă o dată statutul de favoriți.

Formația alcătuită din Adrian Dabija, Mézinger Márton, Alex Oroian și Szép Márton a intrat direct în al doilea tur al tabloului, din postura de principală favorită. În primul duel, sportivii de la Olimpia au trecut fără emoții de CSM Constanța, scor 45–15.

În semifinale, sătmărenii au întâlnit CSU Târgu Mureș, într-un meci controlat în mare parte de gazde, care s-au impus cu 45–34 și au obținut calificarea în ultimul act al competiției.

Finala cu CS Universitatea Craiova II a adus o nouă demonstrație de forță din partea echipei din Satu Mare. CSM Olimpia a câștigat cu 45–31 și a sărbătorit astfel încă un titlu național în fața propriilor suporteri.

Performanța completează un weekend perfect pentru clubul sătmărean, după ce, cu o zi înainte, Adrian Dabija cucerise și medalia de aur în proba individuală.

La competiție a fost prezentă și secretarul general al Federației Române de Scrimă, Roxana Bârlădeanu Scarlat, care, pe parcursul zilei, a avut o întâlnire cu primarul municipiului Kereskényi Gábor. La discuții au participat și campioana olimpică sătmăreană Simona Pop, respectiv fostul floretist și președintele CSM Olimpia Satu Mare, Muresan István.

În cadrul întrevederii au fost stabilite principalele direcții pentru perioada următoare, accentul fiind pus pe păstrarea și dezvoltarea tradiției scrimei sătmărene, modernizarea infrastructurii sportive și susținerea tinerilor sportivi de perspectivă.

 

Comentarii Facebook

Related Images:

Articolul precedent
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.