Contra unor prime cuprinse între 17 şi 25 de lei, majoritatea firmelor de asigurare din România vând poliţe de călătorie care acoperă inclusiv costurile transportului în ţară în caz de necesitate sau intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Asigurarea de călătorie se poate dovedi un instrument extrem de util pentru românii care îşi petrec vacanţele în afara graniţelor. Preţul lor este unul relativ redus, iar beneficiile sunt infinit mai multe decât cele oferite de Cardul European de Sănătate, care poate fi cumpărat prin casa de asigurări.











