O barcă îngustă lunecă lin tăind apele în care se oglindeşte un fabulos apus de soare. Bătrânul pescar cu ochi înguşti şi pălărie conică tronează calm şi misterios ca o zeitate păgână a fluviului. Este încadrat de câteva păsări mari şi negricioase care par singurul ornament mobil al bărcii ticsite cu peşti şi o viaţă de amintiri petrecută între vâslele sale. Este printre puţinii cunoscători ai unei arte străvechi în care oamenii au învăţat să-şi apropie şi să-şi transforme în prieteni şi parteneri de pescuit unele dintre cele mai dificile şi încăpăţânate păsări, anume cormoranii.
Cum primele menţionări istorice despre pescuitul cu cormorani apar în Japonia, iar în perioada dinastiei Tang, China era într-un moment de închidere faţă de contactul cultural cu Japonia, o parte a istoricilor (evident cei niponi) arogă Japoniei paternitatea acestei inedite forme de dresaj-pescuit. Cea mai veche menţionare vine dintr-o cronică chineză din tipul dinastiei Sui, conform căreia:
„În Japonia pescarii pun inele înguste de-a lungul gâturilor cormoranilor, după care-i lasă liberi în apă să prindă câţi peşti pot. Într-o singură zi, un cormoran bine dresat poate prinde peste o sută de peşti”.
Din fericire, această tradiţie interesantă este continuată şi în zilele noastre, cu precădere în partea de sud a Chinei şi în unele zone din Japonia. Astăzi, pescuitul cu cormorani este prezent şi pe Lacul Baoding situat la doar două ore de mers cu maşina spre sudul capitalei Beijing. Tradiţia este des întâlnită în aşa numitele „Oraşe de Apă”, aglomerări rurale de mari dimensiuni din zonele fluviatile inundabile şi deltele marilor cursuri de apă din sudul Chinei, majoritatea fiind situate în provincia Jiangsu.
Într-o zi bună de pescuit, „echipajul” de cormorani ai unei singure bărci poate prinde până la 25 kilograme de peşte.
Pentru a preveni evadarea, majoritatea pescarilor îşi asigură cormoranii legându-i de picior. De obicei, dresorii buni au clădit relaţii de încredere şi prietenie între ei şi păsări, şi nu se tem că acestea îşi vor lua zborul către libertate.
În plus, în aceste cazuri, cormoranii au fost supuşi aşa numitului proces de imprinting, prin intermediul căruia un pui de pasăre care intră în contact cu omul ajunge să creadă că oamenii sunt păsări şi prin urmare acceptă fără probleme compania omului.
