Dupa ce a accidentat un pieton a parasit locul evenimentului

0
186

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, în comuna Botiz.

În fapt, un bărbat, de 29 de ani, din localitatea Ciuperceni, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Botiz, a accidentat un bărbat, de 39 de ani, din comuna Botiz, care se afla pe drumului public, neregulamentar, în calitate de pieton.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind depistat ulterior de polițiști.

În cauză s-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Sursa: IPJ Satu Mare

Comentarii Facebook