Ea este şefă în vila de un milion de euro a lui Irinel!

Irinel Columbeanu (56 de ani) este atât de îndrăgostit de Alexandra, bruneta care abia a trecut de majorat, încât i-a dat pe mână cheia vilei lui de la Izvorani, unde milionarul a mai găzduit şi alte vedete celebre, precum Anna Lesko, Romaniţa Iovan şi Monica Gabor.

Pentru că încă n-a absolvit liceul, Alexandra Hotiş, tânăra care l-a făcut pe Irinel Columbeanu s-o uite definitiv pe fosta nevastă, Monica Gabor, este mai mult pe drumuri, căci în timpul săptămânii trebuie să se prezinte, conştiincioasă, la Cluj, unde e elevă în ultimul an.

Însă, de vineri până duminică, frumuşica a cărei asemănare izbitoare cu fosta soţie a milionarului i-a şocat pe toţi cunoscuţii lor, obişnuieşte să zăbovească la vila din Izvorani, unde se iubeşte cu proprietarul milionar, departe de ochii curioşilor.

Şi-a instalat acolo şi câteva obiecte personale, inclusiv câteva rânduri de haine, chiar dacă nu locuieşte aici permanent. Bruneta este deja o prezenţă obişnuită a casei pe care, vreme de cinci ani, a condus-o cu mână de fier Moni, aceasta din urmă fiind acuzată adesea, de către angajaţi, că nu-i trata cu respect.

Cititi mai multe pe libertatea.ro, CLICK AICI

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 14 ianuarie, 2014

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.