AcasăSPORTGheorghe Carpa și Mickaël Panos continuă la CSM Olimpia

Gheorghe Carpa și Mickaël Panos continuă la CSM Olimpia

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare le oferă noi motive de bucurie suporterilor: și în sezonul competițional 2026–2027, Gheorghe Carpa și Mickaël Panos vor îmbrăca tricoul galben-albastru.

La doar 18 ani, Gheorghe Carpa, născut la Călinești-Oaș, este considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători ai clubului. Format la Academia de Fotbal Partium, mijlocașul ofensiv a debutat în Liga 2 în sezonul trecut, într-un meci disputat în noiembrie 2025 împotriva formației FC Voluntari. La doar a doua sa apariție în eșalonul secund, împotriva echipei CSM Slatina, a înscris și primul său gol. Pe parcursul sezonului a evoluat în 11 partide de campionat, confirmând prin prestațiile sale că își merită locul în lotul primei echipe.

CSM Olimpia va conta și în continuare pe experiența mijlocașului francez Mickaël Panos, sosit la Satu Mare în luna ianuarie a acestui an de la FC Voluntari. În scurt timp, fotbalistul de 29 de ani a devenit un jucător important în angrenajul echipei, bifând 11 apariții în campionat. În cele 870 de minute petrecute pe teren, Panos a marcat două goluri și a oferit două pase decisive.

Conducerea și stafful tehnic al clubului sunt convinși că cei doi jucători vor avea un rol important și în sezonul 2026–2027, contribuind prin valoarea și experiența lor la îndeplinirea obiectivelor echipei.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.