Corpul de Control al Guvernului a întocmit un raport în care îl acuză pe fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, că a semnat hotărâri care au provocat pierderi de sute de milioane de euro Hidroelectrica. Documentul va fi trimis către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) .
Potrivit documentului elaborat de Corpul de Control, „persoane care au ocupat funcţii de conducere în Ministerul Economiei“, printre care foştii miniştrii Adriean Videanu şi Ion Ariton, au semnat o serie de documente care au provocat prejudicii Hidroelectrica. Potrivit raportului, pierderea înregistrată de Hidroelectrica SA din vânzarea întregii cantităţii de energie electrică achiziţionată în perioada 2009-2011 a fost de 444,2 milioane de lei.
Răspunsul lui Videanu Adriean Videanu, preşedinte interimar al PDL Bucureşti şi fost ministru al Economiei, a declarat miercuri că premierul Victor Ponta nu este interesat, de un an de când guvernează, de rezolvarea problemelor reale ale românilor şi caută vinovaţi imaginari.
‘De un an de zile, România este condusă de un mitoman fără precedent care, deşi ocupă funcţia de premier, este obsedat doar de propria imagine şi nu de problemele reale ale românilor, aşa cum îi cere poziţia pe care, temporar, o ocupă. Pentru că nu îl interesează, îi spun eu care sunt problemele reale ale românilor: situaţia dezastruoasă a muncitorilor de la Oltchim, a muncitorilor de la Mechel, a muncitorilor de la Hidroelectrica, a agricultorilor, a IMM-urilor, a bugetarilor, a pensionarilor, într-un cuvânt, a tuturor românilor.
Practic, Victor Ponta umileşte 22 de milioane de români. Cu o mână îi mângâie pe creştetul capului, cu alta îi fură’, susţine Adriean Videanu.
Cititi mai multe pe: adevarul.ro











