duminică, aprilie 19, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized HARTA PREŢURILOR pentru hotelurile de patru stele de la Marea Neagră

HARTA PREŢURILOR pentru hotelurile de patru stele de la Marea Neagră

0

Hotelierii români concurează din punct de vedere al tarifelor de cazare cu cei georgieni sau chiar cu cei ucraineni. Astfel, pentru un sejur de şapte zile într-o staţiune de pe litoral, precum Mamaia sau Eforie Nord, românii trebuie să scoată din buzunar între 440 şi 1.065 de euro, dacă vor să beneficieze de servicii de 4 stele, cu mic dejun inclus în preţul camerei.

Cei care optează însă pentru destinaţii din Georgia trebuie să plătească pentru o vacanţă similară între 440 şi 1.120 de euro, iar turiştii care vor să viziteze vara aceasta litoralul ucrainean plătesc pentru cazarea la un hotel de 4 stele între 800 şi 1.350 de euro.

Cea mai scumpă destinaţie de la Marea Neagră rămâne în continuare Rusia unde, în staţiuni precum Soci sau Adler, tarifele hotelierilor de lux urcă până la 1.620 de euro pentru şase nopţi de cazare.

România se află pe locul al patrulea, după Rusia, Ucraina şi Georgia, în topul ţărilor cu ieşire la Marea Negră atunci când vine vorba despre tarifele afişate de către hotelieri.

harta-marea-neagra

La polul opus se află Bulgaria şi Turcia, cele mai ieftine destinaţii de vacanţă din jurul mării, unde preţurile variază între 480 – 550 de euro, respectiv 380 – 660 de euro pentru şase nopţi de cazare.

Sursa: gandul.info

Comentarii Facebook

Related Images: