În fiecare an, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poştei, dată la care, în 1874, a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveţia).
Scopul marcării acestei zile este de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţilor de afaceri, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor. De asemenea, are menirea să încurajeze statele membre ale Uniunii Poştale Universale să întreprindă programe prin care să transmită mesajele lor şi să facă cunoscute activităţile proprii în rândul publicului şi a mass-media la nivel naţional.