În perioada Sărbătorilor Pascale, în intervalul 02.05 – 04.05.2021, orele 12.00, un număr de 360 de pacienți au solicitat și au primit ingrijiri medicale în cadrul Unității de Primiri Urgențe.
– Un număr de 13 persoane au ajuns la UPU în stare avansată de ebrietate
– 3 pacienți au fost aduși la UPU după tentative de suicid, două prin ingestie de medicamente, una prin spânzurare. Intervenția personalului a fost eficientă în toate cazurile, viața celor trei pacienți fiind acum înafara oricărui pericol.
– Un număr de 4 persoane s-au prezentat la UPU cu diverse contuzii suferite în urma unor agresiuni.
– 7 persoane, din care 2 copii, au ajuns la UPU după ce au fost înțepate de căpușe.
– În noapte de Înviere s-a născut un singur copil, o fetiță de nota 10.
Sursa: SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SATU MARE













