joi, mai 21, 2026
No menu items!
Acasă Locale Incendiu izbucnit la o casa din Carei

Incendiu izbucnit la o casa din Carei

0

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 18:31, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit, din localitatea Carei.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Carei, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la acoperişul casei şi la garajul învecinat, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuinţă, dar şi la depozitul unei societăţi comerciale, care se afla la o distanţă de doar câţiva metri faţă de obiectivul incendiat. La faţa locului s-a deplasat şi (Î)Prim Adjunct al Inspectorului Şef, domnul Locotenent Colonel Constantin Ganea, care a preluat comanda intervenţiei.

Salvatorii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jocul cu focul a unui copil de aproximativ nouă ani şi care a aprins materiale textile şi hârtii depozitate în incinta garajului.

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars şi au fost distruse, acoperişul garajului, construcţia din lemn a acoperişului casei, elemente de mobilier, articole vestimentare şi alte materiale textile.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Sursa: ISU Satu Mare

Comentarii Facebook

Related Images: