duminică, iunie 14, 2026
No menu items!
Acasă Locale Carei Incendiu la acoperișul unei case, provocat de un aparat de gătit

Incendiu la acoperișul unei case, provocat de un aparat de gătit

0
Ieri, în jurul orei 13:40, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit, în localitatea Tiream.
La fața locului s-au deplasat 10 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
Odată ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul acoperișului.
Cauza probabilă de producere a incendiului este flacăra provenită de la un aparat de gătit nesupravegheat sau supraîncălzit.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp și materialele textile.
S-au degradat: pereții casei pe o suprafață de aproximativ 50 mp, un aragaz de gătit și o butelie cu gaz butan.