Sâmbătă , la ora 18.39 s-a transmis de către operatorul SNUAU 112, o solicitare către SPJ Salvamont Satu Mare venită din partea unui montaniard, rămas blocat în zona stâncoasă din versantul nord-vestic al Pietroasei.
Prin noile facilități ale serviciului SNUAU 112 s-a realizat legătura directă dintre montaniard și patrula Salvamont , putându-se astfel identifica poziția în teren, starea de sănătate și a se stabili un plan de evacuare.
Din fericire tânărul în vârstă de 25 de ani , stabilit în Cluj, nu suferise o problemă medicală majoră, el acuzând instabilitate și dureri la genunchiul stâng, solicitând ajutor pentru a se putea retrage din zona stâncoasă și a ajunge în siguranță la baza muntelui. Oboseala și lăsarea întunericului au fost elementele care l-au făcut să ia decizia greșită de a scurta drumul de la Sfinxul Oașului până la pârtia de schi, traversând pe sub Turnurile Pietroasei. Într-adevăr uitându.ne pe GPS nu sînt mai mult de 300 m, dar versantul de la baza stâncilor este foarte abrupt, iar ghinionul sportivului, au fost copacii doborâți de zăpada mare a iernii trecute și zăpada viscolită de aproape 1m. După ce și-a dat seama de pericolul la care se expune, montaniardul a încercat să se retragă forțînd articulația genunchiului, lucru care în cele din urmă l-a obligat să rămână pe loc și să ceară ajutorul salvamontiștilor. Pericolul cel mare, consta în expunerea prelungită la frig și instalarea hipotermiei, de aceea s-a trecut la mobilizarea întregii formații „Negrești” din cadrul SPJ Salvamont Satu Mare și deplasarea în cel mai scurt timp la victimă, pentru aducerea în siguranță la baza pârtiei.
Am știut de la bun început că va fi o evacuare dificilă, datorită condițiilor din teren, a frigului, a zăpezii viscolite pe alocuri de 1m și a întunericului, de aceea fiecare resursă umană a fost extrem de importantă și exploatată la maxim.
Condițiile din teren au fost cum nu se poate mai rele…adică, zăpadă insuficientă la baza pârtiei pentru a se putea interveni cu snowmobilul, dar prea mare pentru a se putea ajunge pe vârf cu ATV-ul sau vehiculul 4×4 din dotare! Din aceast motiv intervenția s-a făcut cu vehiculele până în Poiana Boroș iar de acolo, cu întreg echipamentul, s-a urcat la picior, ajungerea la locul în care se găsea schiorul, solictând un efort considerabil ca de-altfel continuarea restului întregii operațiuni. Tânărul a fost extras din zonă cu ajutorul tărgii UT 2000 prin două tracționări de 40 m direct prin culoarul dintre turnuri, soluția optată fiind cea mai dificilă tehnic și fizic , dar cea mai scurtă și rapidă pentru a se ajunge la drumul de coborâre. La ieșirea în Câmpul Pietroasa, tânărul a fost transferat pe ATV și coborât în parcare Telescaun unde-și lăsase mașina, refuzând în scris transportul cu ambulanța, astfel operațiunea fiind încheiată la ora 00.35, duminica.

DESPRE NOI
NOI ÎȚI FACEM CUNOSCUTĂ AFACEREA!
Politica de confidențialitate
Politica de cookie
Telefon: Tel.: 0744.111.467 / 0744.987.532 / 0740.427.877
Contactați-ne: office@smlive.ro












