sâmbătă, iunie 13, 2026
No menu items!
Acasă Locale Invitatie la Targ de carte la Satu Mare

Invitatie la Targ de carte la Satu Mare

0

Sambata si duminica, 29-30 noiembrie 2014,  in incinta Grand Mall din Satu Mare str. Iuliu Maniu nr.2 , toţi pasionaţii de lectură, şi nu numai, sunt invitaţi la Târgul de carte din cadrul RestArt & Music Festival, unde vor fi prezente edituri și librării din toată ţara, pentru a împărtăși cultură, educație și surse de informare.

Cartea este cărămida de bază a dezvoltării societății, de aceea, prin acest eveniment, dorim să contribuim la stimularea interesului pentru cultură şi lectură.

În cadrul târgului va exista şi un Bookexchange, unde toţi cei prezenţi pot face schimb de cărţi.
Ai cărţi pe care le-ai citit şi vrei altele în schimb? Adu-le la standul Cărţile pe faţă Satu Mare şi alege altele. Tu decizi care va fi următoarea carte citită! Poţi veni cu oricâte cărţi doreşti pentru a ni le dona si a le folosi mai departe în cadrul proiectului, însă numărul maximum de cărţi pe care îl poţi primi de la noi este de trei.