vineri, iunie 26, 2026
No menu items!
Acasă Uncategorized Leul a continuat să se deprecieze

Leul a continuat să se deprecieze

0

Leul a continuat să se deprecieze ieri, cursul urcând până la 4,42 lei/euro în condiţiile persistenţei aversiunii la risc a jucătorilor determinată de prelungirea incertitudinii şi creşterea tensiunilor privind situaţia din Cipru, iar unii investitori străini au vândut în continuare bonduri româneşti.

Analiştii anticipează că volatilitatea la nivelul cursului de schimb se va menţine până la clarificarea situaţiei din Cipru, evoluţia ulterioară urmând să depindă de soluţia care va fi adoptată. Dar, indiferent de decizia agreată, vor exista consecinţe negative asupra apetitului la risc al investitorilor străini asupra plasamentelor în active europene.

Parlamentarii din Cipru au votat împotriva termenilor de ajutor financiar agreaţi cu parte­nerii europeni, ştirea contribuind la depre­cierea leului puţin dincolo de 4,42/euro pe volume reduse marţi-seară, nivel la care s-a deschis şi şedinţa de tranzacţionare de miercuri, afirmă analiştii ING Bank.

 

cititi mai multe pe : zf.ro