S-au dat deja primele medalii de la Soci, s-au înmulţit pozele cu haosul din hoteluri, s-au atins primele recorduri şi s-au vărsat primele lacrimi. După 3 zile de Soci, GSP.RO îţi semnalizează 5 lucruri pe care trebuie să le ştii:
1. Putin nu a văzut cînd inelul 5 nu s-a deschis. Momentul jenant din ceremonia de deschidere de la Soci, cînd inelul 5 din sigla JO a refuzat să se deschidă, nu a fost văzut de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, scrie Associated Press. În timp ce aştepta să fie prezentat în cadrul ceremoniei, Putin a fost fotografiat în timp ce stătea cu spatele la ecranele pe care se vedea situaţia jenantă din stadionul olimpic. Mai tîrziu, preşedintele a văzut reluările date de televiziunea rusă, care a editat imaginile şi a prezentat publicului o variantă falsă, cu cinci inele.
2. Bjoerndalen e cel mai titrat sportiv la Jocurile Olimpice de iarnă. Norvegianul Ole Einar Bjoerndalen, 40 de ani, s-a impus în cursa de 10 km sprint şi a ajuns la un total al carierei de 12 distincţii olimpice, egalîndu-l pe conaţionalul Bjorn Daehlie, omul cu cele mai multe medalii la JO de iarnă. În vîrstă de 40 de ani, Bjoerndalen a adunat 7 medalii de aur, 4 de argint şi una de bronz în şase paticipări, în timp ce Daehlie a bifat 8 de aur şi 4 de bronz. Bjoerndalen mai are 4 probe în care poate să îşi asigure domnia absolută.
Cititi mai multe pe gsp.ro, CLICK AICI












