Marți, 15 ianuarie 2019, dată ce coincide cu aniversarea a 169 de ani de
la nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu, la Carei au avut loc o
serie de manifestări culturale dedicate Zilei Culturii Naționale.
Începând cu ora 9.00, în Sala „Deák Endre” a Centrului Cultural Carei a
avut loc o șezătoare românească, ce a cuprins un program artistic pregătit
de elevii Liceului Teoretic Carei – gimnaziu, coordonator prof. Mihaela
Bota, Coordonator muzical prof. Lőrincz Szilveszter.
Adrian Ștefănuți a deschis evenimentul și a recitat o poezie în memoria lui
Mihai Eminescu. Matei Vandici, elev la Școala Gimnazială Nr. 1 Carei,
Iluțan Ligia, Luana Luca și Molnar Sofia Alexandra, eleve la Liceul
Teoretic Carei, au recitat de asemenea poezii pregătite special pentru
acest eveniment.
Momentul muzical a fost pregătit de solistele formației Castelanii: Mălina
Latiș și Teodora Nuna, coordonate de prof. Szűcs József și de grupa de
„Fluierași”, de la Liceului Teoretic Carei, pregătită de doamna învățătoare
Emilia Micovschi.
Între orele 9.30 și 13.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din
municipiul Carei s-a desfășurat cea de-a șasea ediție a Maratonului poeziei
românești.
Puțin după ora 13.00, la bustul lui Mihai Eminescu. a avut loc un scurt
moment comemorativ, dedicat poetului național. Adrian Ștefănuți a deschis
evenimentul, preoți din cadrul Protopopiatului Ortodox Carei au oficiat o
slujbă de pomenire, doamna Bibliotecar Nicoleta Latiș a evocat
peronalitatea lui Mihai Eminescu și au fost depuse coroane și jerbe de
flori din partea instutuțiilor de cultură careiene, a Liceului Teoretic
Carei, Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu”, Liceului Tehnologic „Simion
Bărnuțiu”, Asociației de pensionari „Castelanii Seniori 2015”, Asociației
„Unirea 2009” și Asociațiunii „ASTRA”, Despărțământul „Aurel Coza”, Carei.
La finalul manifestării a avut loc un scurt moment artistic care a constat
în recitări de poezii din creația eminesciană și interpretarea a două
cântece din partea Asociațiunii „ASTRA”, Despărțământul „Aurel Coza”, Carei
și a celor prezenți. A mai luat cuvântul Daniela Ciută, președinte al
Asociațiunii „ASTRA”, Despărțământul „Aurel Coza”, Carei.
Între orele 13.30 și 15.00 au fost depuse „Coronițele culturii” de către
reprezentanții Direcției de Cultură a Municipiului Carei, Centrului
Cultural al Municipiului Carei, Centrului de Promovare a Turismului
Cultural „Gróf Károlyi” și Bibliotecii Municipale Carei. Aceștia au adus un
omagiu oamenilor de cultură care au contribuit semnificativ la dezvoltarea
culturii naționale. Au fost depuse coroane de flori la plăcile
comemorative, busturile și mormintele acestora: Mihai Eminescu, Simion
Bărnuțiu, Corneliu Balla, Pall Francisc, Stefan Ruha, Fényi István, Deák
Endre, Péter Karácsonyi, Vénig Vasile Lászlo, Vasile Lucaciu, Ioan Buteanu,
Otilia Marchiș, George Marchiș, Titus Doboș.
Tot cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în Castelul Károlyi au putut fi
admirate trei expoziții:
Expoziția de carte intitulată „Mari poeți români”, realizată de Biblioteca
Municipală Carei
Expoziția de imagini „Gânditori iluștri ai României”, realizată de Centrul
de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” – expoziția cuprinde
imagini cu portrete ale unor filosofi reprezentativi, care au marcat
evoluția culturii românești, dintre care amintim câțiva: Constantin Noica,
Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țuțea, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Ion
Petrovici sau Vasile Conta. Alături de portetul fiecărui filosof se
regăsesc date biografice și un citat reprezentativ din opera acestuia.
Expoziția de fotografii „Eminescu: viață și geniu” realizată de Centrul de
Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” – expoziția cuprinde imagini
din viața lui Eminescu și fotografii după manuscrise din creația acestuia
Cele două expoziții de fotografie se găsesc în holul de la intrarea
principală a Castelului Károlyi din municipiul Carei și se pot vizita până
la data de 15 februarie 2019.











