Medicamentul de producție franceză, Fervex a fost retras din farmacii, în urma deciziei producătorului francez, care a depistat în componența medicamentului microfloră atipică.
Producătorul medicamentului, fabrica Upsa din Franţa a grupului american Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură, pentru care a cerut retragerea de pe piaţă, ca măsură de precauţie, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Savu.
Ulterior, Agenţia Europeană a Medicamentului a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex granule pentru adulţi şi copii, nu numai a celor cu aromă de zmeură, a precizat Marius Savu.
Marius Savu a precizat că medicamentul Fervex cu aromă de zmeură nu se comercializează în România, dar în urma deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului, Fervex a fost retras de la vânzare în toate variantele comercializate.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET











