Antibiotice Iaşi deţine 65% din piaţa mondială de nistatină şi are în plan investiţii pentru creşterea capacităţii de producţie. Fabrica ieşeană are toate aprobările necesare luate de la organsimele de reglementare internaţionale, astfel încât a putut să pătrundă pe pieţe mari şi mature precum SUA, Germania şi Olanda.
Compania de stat Antibiotice Iaşi a devenit lider mondial la producţia de Nistatină, o substanţă activă folosită la producerea antimicoticelor şi a unor produse cosmetice. Printre altele, nistatina este folosită în producerea unguentelor contra Candida.











