vineri, aprilie 17, 2026
No menu items!
Acasă Locale Misiunea de intervenție la sonda de gaz de la Moftin se aproprie...

Misiunea de intervenție la sonda de gaz de la Moftin se aproprie de final

0

Pe amplasamentul sondei de gaz, misiunea de intervenție a intrat în linie dreaptă.

A fost eliberat întregul perimetru de materialele care împiedicau accesul forțelor de intervenție și a fost extrasă din focar suprastructura metalică, astfel încât să fie asigurat accesul la capul sondei. Aceste condiții fiind create, echipa de sondori a evaluat situația în vederea stabilirii strategiei de captare eficientă și sigure a gazului.

Pe parcursul celei de-a optsprezecea zi de la izbucnirea incendiului, cu ajutorul echipamentelor speciale aduse pe amplasament, sub protecția oferită de pompierii millitari, s-a reușit tăierea capului sondei, în vederea înlocuirii acestuia cu altul nou. După finalizarea acestei operațiuni, se va putea trece la acțiunea de închidere a sondei.

În această seară, la ora 18:00, la Căminul Cultural Moftinu Mare, va avea loc o nouă întâlnire cu cetățenii, în cadrul căreia vor fi prezentate măsurile întreprinse până în prezent.

ISU Satu Mare

Comentarii Facebook

Related Images: