Obiceiuri din Săptămâna Mare

Postul Paștelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. În Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodării. Curțile sunt măturate, surile sunt curățate de gunoaie, gardurile sunt reparate, șanțurile sunt curățate de nămol și adâncite. Casele trebuie să strălucească de curățenie pentru că ele „te blestemă dacă Pastile le prind necurățate”.

În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc și se varuiesc casele iar mobilierul este spălat și reparat.

Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbații trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile gospodărești.

În Joia Mare, dată limita slujbelor speciale dedicate morților, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe pentru a fi sfințite și împărțite, apoi, de sufletul morților, parte preotului, parte sătenilor aflați la biserica, în cimitir sau pe la casele lor.

Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frică Joimaritei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfățișare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimaritei erau căldură, oală cu jăratec, vatraiul sau cârligul pentru foc. Această ființă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele și mâinile fetelor și femeilor leneșe, le pârlea părul și unghiile și incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneși, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertați de aceste pedepse. De fapt, Joimăriță era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare și care, treptat, a devenit un personaj justițiar ce pedepsea lenea și nemunca.

Conform tradiției, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineață acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curți, în față casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toți morții din familie și reprezentau o replică precreștină la înhumarea creștină din Vinerea Mare.

Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, deLasatul Secului, de San – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuți magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite. Focurile se înconjurau cu tămâie și agheasmă, în jurul lor se așezau scaune „pentru morții ce urmau să sosească” și se dădea de pomană copiilor, vecinilor și rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldovița, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de „incalzitul moșului” dar, de cele mai multe ori, semnificațiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.

Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască,cozonacii cu mac și nuca și babele coapte în forme speciale de ceramică. Pască cea mai importantă coptură rituală a Paștelui, se face din făînă de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, și are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tavi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se așează aluatul împletit din două sau trei sucituri și se lasă totul la crescut.

În mijlocul tăvii se așează, apoi, brânză de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii și stafide. Peste brânză se face o cruce, din același aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou și se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau și nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special și se aruncau în Sâmbătă Paștelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile și puii aveau să fie păziți de uliu peste vara. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de știre Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creștinilor.

Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paștilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiției creștine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoșesc. Din această cauza Vinerea Mare este zi de post negru.

În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credință că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptură nu este mâncată nici măcar de pești.

În Vinerea Mare, dimineață, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoși pe tot parcursul anului. Seară, însă, întreagă suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului și pentru a trece pe sub acesta. în scopuri terapeutice.

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mancarilor, să deretice prin încăperi și să facă ultimele retușuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paști. De obicei, în Sâmbătă Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncari tradiționale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptură și borșul de miel.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paști nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde și zicerea: „Crăciunul este satul iar Paștele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paștilor, este aceea de a-și primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămașă nouă, cusută în mod special, iar bărbații măcar o pălărie nouă.

Sâmbătă seară fiecare gospodină își pregătește cu grijă coșul ce urmează a fi dus la biserica, pentru sfințire.

În el așterne un ștergar curat și așează o lumânare albă, apoi ouă roșii, pască, cozonac,ouă incondeiate, o bucată de slănină, mușchi de porc, șuncă special preparată, zahăr, făînă, salată de hrean cu sfeclă roșie fiartă, sare, câțiva căței de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breaban (numit brebanoc sau barbanoc), cârnați, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ștergar pe care îl are gospodină, semn de prețuire a sărbătorii pascale dar și de mândrie personală.

Sursă: crestinortodox.ro