Duminica, 23 iunie 2019, Olimpia MCMXXI Satu Mare a întâlnit pe Talna Orasu Nou intr-un meci ce a contat pentru finala Cupei României, faza județeana. Meciul s-a disputat pe stadionul Someșul din Satu Mare cu începere de la ora 17:00 și a strâns în tribune aproximativ 500 de persoane.
Pentru acest meciu Nelu Donca, a trimis în teren următorul unsprezece: Vladut Duca – Geo Filimon, Leonrad Nagy, Calin Tursuc, Bogdan Ile, Ioan Cuth, Razvan Vonet, Denis Chivari, George Lapusan, Erich Srepler, Florin Puti.
In prima repriza au fost mai multe ocazii prin care se putea marca, la ambele porți însa scorul a fost deschis de către jucătorul galben-albastrilor, Razvan Vonet, care a luat o acțiune pe cont propriu și după ce a driblat trei fundași adverși a șutat pe coltul lung deschizând astfel scorul. Era 1-0 pentru Olimpia MCMXXI Satu Mare, scor cu care avea sa se termine și prima repriza.
Repriza secunda a fost una dominata de cei din Talna Orasu Nou, oboseala punându-și amprenta pe jocul elevilor lui Nelu Donca, elevi ce au disputat ultimele șase meciuri din trei în trei zile. Astfel Talna Orasu Nou reușește sa egaleze și meciul se încheie cu scorul de 1-1.
Au urmat loviturile de departajare de la unsprezece metri unde toți executanții galben-albaștrilor au executat impecabil iar portarul Vladut Duca a reușit sa pareze o lovitura iar alta a fost expediata peste poarta de către cei din Talna Orasu Nou.
Olimpia MCMXXI Satu Mare se impune la penalty-uri cu scorul de 4-2 și câștiga Cupa României, faza judeteana.
Astfel Olimpia MCMXXI Satu Mare încheie primul sezon de la înființare într-un mod impecabil, câștigând toate meciurile și doua trofee, Campionatul ligii a V-a și Cupa României (faza județeană).
Mesajul conducerii:
„Astăzi se împlinește un vis în care puțini au crezut, dar încep să creadă din ce în ce mai mulți! Le mulțumim băieților din teren pentru dăruirea arătată în aceste două săptămâni într-un ritm infernal și tuturor sătmărenilor care au fost alături de acest proiect de la început sau de-a lungul anului.”


