În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00). Astfel, duminica 28 Martie 2021 ora 03:00 devine ora 04:00.
Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau acestea.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932.
Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.
Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Este posibil ca această trecere la ora de vară să fie ultima trecere deoarece Parlamentul European a votat pentru a nu mai schimba ora de două ori pe an. Decizia ar urma să intre în vigoare începând cu anul acesta.
Totuși, hotărârea nu se aplică obligatoriu, ci fiecare stat membru al Uniunii Europene decide pentru ce oră va opta: fie ora de iarnă, fie de vară, în funcție de cum preferă.













