duminică, septembrie 13, 2026
No menu items!
Acasă Locale Prefectul Radu Bud l-a primit luni, 21 martie 2016, în vizită, pe...

Prefectul Radu Bud l-a primit luni, 21 martie 2016, în vizită, pe domnul Matthew Jones, ataşat politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti

0

Prefectul Radu Bud l-a primit luni, 21 martie 2016, în vizită, pe domnul Matthew Jones, ataşat politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Acesta a fost însoţit de Anne Marie Blăjan, specialist politic, angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti. Din partea Instituţiei Prefectului au fost prezenţi atât subprefectul Altfatter Tamas cât şi managerul public Cristian Mariţa.

Reprezentanţii Ambasadei SUA au pornit într-o vizită în nord-vestul ţării, prima oprire fiind la Satu Mare. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre provocările la nivel local, despre perspectiva alegerilor din acest an din punctul de vedere al administraţiei, al prefectului, despre viaţa administrativă şi politică a judeţului.

Călătoriile prin ţară ale reprezenţatilor Ambasadei SUA la Bucureşti au ca scop o mai bună cunoaştere a României, dar şi a liderilor locali şi regionali din administraţie, politică sau mediul de business.

Sursa: prefecturasatumare.ro