În data de 25.09.2014, pe raza municipiului Satu Mare, va avea loc
exerciţiul de alarmare publică pe timp de zi ca urmare a unui atac aerian condus de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
Scopul exerciţiului este de pregătire a populaţiei şi angajaţilor cu privire la
activităţile ce se desfăşoară de către aceştia la declanşarea semnalelor de alarmare publică;
Alarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei
despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Adăpostirea reprezintă măsura specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor
materiale, a valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi al
situaţiilor de urgenţă, împotriva efectelor acestora.
La transmiterea semnalului de „alarmă aeriană” (15 sunete a 4 secunde fiecare, cu
pauză de 4 secunde între ele populaţia aflată pe stradă încetează orice activitate, se
adăposteşte în subsoluri, adăposturi amenajate, ganguri, pasaje, s-au la parterul blocurilor,
fără să intre în panică; persoanele aflate la volan opresc autovehiculul pe partea dreaptă
respectând indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a organelor specializate; persoanele aflate la
locul de muncă încetează orice activitate şi se adăpostesc.
La transmiterea semnalului de „încetarea alarmei” (sunet continuu cu durata de 2
minute) se reiau activităţile normale.
MĂSURI DE PROTECŢIE CIVILĂ
IN CAZ DE ALARMĂ AERIANĂ
1. Persoanele aflate la locul de muncă :
Execută măsurile prevăzute, însuşite în urma instruirii pe linie de
protecţie civilă ;
Intrerup lucrul ;
Acţionează cu calm, fără a produce panică ;
Ridică masca de gaze;
Se deplasează cât mai repede spre adăpost ;
Conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să oprească imediat,
să deschidă uşile, să deconecteze mijlocul de la sursa electrică şi să se
grăbească spre cel mai apropiat adăpost ;
Se conformază indicaţiilor organelor de protecţie civilă şi poliţie.
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE
SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
Tel. 0261/898889 Fax. 0261/ 710915
Mail: svsu.satumare@yahoo.com 2. Persoanele care se află în locurile publice :
Ascultă atent comunicatele despre locurile cele mai apropiate de
adăpostire şi se îndreaptă către acestea ;
Işi pregătesc mijloacele de protecţie individuală.
3. Persoanele care se găsesc acasă :
Opresc gazul, deconectează aparatele electrice şi sursele de iluminat,
sting focul din sobe;
Se îmbracă şi îşi iau mijloacele individuale de protecţie;
Anunţă vecinii, în cazul în care aceştia nu au auzit semnalul ;
Işi iau trusa sanitară, documentele de identitate, rezerva de apă,
alimente şi intră cât mai repede în locurile de protecţie (adăpostire).
4. Persoanele care se află într-un mijloc de transport:
Părăsesc mijlocul de transport imediat ce acesta a oprit ;
Se deplasează spre cel mai apropiat adăpost sau cea mai apropiată
încăpere subterană, trecere subterană, tunel sau alte adăposturi artificiale.
DESPRE NOI
NOI ÎȚI FACEM CUNOSCUTĂ AFACEREA!
Politica de confidențialitate
Politica de cookie
Telefon: Tel.: 0744.111.467 / 0744.987.532 / 0740.427.877
Contactați-ne: office@smlive.ro












