marți, iunie 23, 2026
No menu items!
Acasă Locale Primăria Municipiului Satu Mare a emis aproape 500 de somații către proprietarii...

Primăria Municipiului Satu Mare a emis aproape 500 de somații către proprietarii imobilelor cu probleme

0

Primăria Municipiului Satu Mare a evaluat în ultimul an starea tehnică a 105 clădiri din Centrul Nou și Centrul Istoric al municipiului Satu Mare, iar apoi a emis aproape 500 de somații către proprietarii acestor imobile.

Comisia de identificare a clădirilor neîngrijite situate în municipiul Satu Mare a trimis 497 de somații prin care a cerut proprietarilor clădirilor evaluate să efectueze lucrări de reabilitare/întreținere/reparații, de la reabilitarea fațadelor, tencuielilor sau tâmplăriei, până la lucrări de reabilitare completă.

Nerespectarea termenului impus de Primăria Satu Mare, respectiv 30 noiembrie 2019, va atrage după sine majorarea impozitului pe clădiri/teren la 500%.

Primăria mulțumește și pe această cale proprietarilor de clădiri care s-au conformat deja și au efectuat sau sunt în curs de efectuare lucrările de reabilitare/întreținere/reparații.